
Pagina oficială a sistemului de operare Ubuntu în România

Pagina oficială a sistemului de operare Ubuntu în România
Cea mai nouă versiune Ubuntu adună cele mai bune tehnologii open source într-o singură platformă, beneficiind de actualizări gratuite timp de 18 luni. Îmbunătățiri constante, funcționalități noi și un suport extins pentru calculatoare și rețele, sunt unele dintre motivele pentru care tot mai multă lumea alege Ubuntu. Acestă prezentare vă va ajuta să descoperiți, împreună cu milioane de alți utilizatori, de ce Ubuntu 9.04 este sistemul de operare potrivit pentru dumneavoastră.





Suport pentru România: Ediția Ubuntu 9.04 pentru România este configurată special pentru nevoile utilizatorilor din România, oferind o interfață prietenoasă în limba română. Sunt preinstalate codecuri audio și video pentru a simplificare redarea de fișierelor audio și video. Deasemenea aveți posibilitatea de a instala suport pentru multe alte limbi, precum limba maghiară, germană, turcă, engleză și peste 100 de alte limbi.
Productivitate: Ubuntu include suport pentru toate aplicațiile web folosite de dumneavoastră, cum ar fi Yahoo(TM) sau Gmail (TM). Pentru birou, Evolution oferă funcționalități de gestionare a calendarului, a contactelor și a mesajelor electronice (email). Aplicația de mesagerie instant Pidgin vă pune în legătură cu colegii și prietenii, integrând simplu și ușor, toate serviciile de mesagerie instant folosite de dumneavoastră.
Fotografii digitale: Descărcați fotografii de pe aparatele digitale sau telefoanele mobile folosind aplicația F-Spot. Gestionați, sortați și copiați fotografiile pe serviciile web preferate (de ex. Flickr (TM) sau Picasa(TM)).
Navigare Internet: Incluzând Mozilla Firefox 3 ca navigator standard, noua versiune Ubuntu oferă un acces la Internet mai rapid și mai sigur.
Muzică și filme: Conectați dispozitive PSP, iPod și playere MP3; partajați cu prietenii liste de muzică; cumpărați muzică de la magazine online; vizitați servicii web preferate cum ar fi Last.fm, accesați posturi de radio și alte materiale de la BBC prin internet, conectați orice dispozitive ce suportă uPnP (universal Plug and Play).
Aplicații pentru birou: Procesarea textelor, calculul tabelar și realizarea de prezentări pot fi efectuate folosind suita de aplicații OpenOffice.org 3.0. Integrarea cu alte aplicații de birou este completă, diferența constă în faptul că în Ubuntu aveți acces liber și gratuit la toate aceste aplicații.
Accesibilitate: La baza principiilor Ubuntu stă convingerea conform căreia calculatoare sunt destinate tuturor, iar accesul trebuie să fie liber, necondiționat și complet, indiferent de condiția economică sau circumstanțele fizice. Ubuntu este unul dintre cele mai accesibile sisteme de operare existente.