
Pagina oficială a sistemului de operare Ubuntu în România

Pagina oficială a sistemului de operare Ubuntu în România
Astăzi a avut loc evenimentul de lansare a versiunii Ubuntu 9.04 la Cluj-Napoca.
Prezentarare a avut loc la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. În cadrul evenimentului, de la început s-a povestit despre ce e nou în Ubuntu Jaunty, în acest timp s-au pus și întrebări și s-au ascultat opinii din partea participanților cu privire la:
(Tot în acest timp ne-am luptat cu proiectorul care nu voia să pornească (: )
Apoi Jani a prezentat ultimele lucruri noi din KiwiLinux (care este un Ubuntu cu elemente orientate spre ușurința folosirii de către utilizatorul din România). Eu am prezentat niște situații practice unde s-a folosit Ubuntu la noi în țară și am încercat să dau motive pentru care merită folosit Ubuntu.
Apoi toată lumea a mers la un offline cu suc/bere și discuții libere.
Poze pe Software Liber mulțumită lui Cristi Măgherușan și Claudiu Demian.
Așteptăm următorul release party :).

Echipa Ubuntu România va organiza în data de Sâmbătă, 16 mai 2009, începând cu orele 11.00 în cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca, str Barițiu, nr 26, sala 40, o prezentare cu prilejul lansării noii versiuni Ubuntu având numărul de versiune 9.04.
Evenimentul va cuprinde o scurtă prezentare despre noile functionalități Ubuntu, precum și prezentarea modificărilor făcute special pentru utilizatorii Ubuntu din România.
Pe lângă participarea la prezentări sunteți invitați să intrați în legătură cu membri echipei Ubuntu România și o parte din dezvoltatorii Ubuntu pentru a afla mai multe despre modul în care este dezvolat Ubuntu sau despre cum puteți ajuta și voi la îmbunătățirea sistemului de operare Ubuntu.
Evenimentul se va continua cu discuții libere pe terasa More, de pe strada Clinicilor nr.9A.
Oricine este invitat să participe în cadrul acestui eveniment. Intrarea este liberă!
Până atunci puteți încerca noua versiune Ubuntu vizitând pagina cu detalii despre obținerea Ubuntu.

Viteză mai mare la pornire, aplicații actualizate și un aspect mai atrăgător -- acestea sunt motivele pentru care, acum mai mult decât oricând, utilizatorii ar trebui să aleagă Ubuntu.
Canonical, sponsorul principal al Ubuntu, anunță faptul că Ubuntu 9.04 Ediția Desktop poate fi descărcat gratuit începând cu ziua de marți, 23 aprilie. De asemenea, sunt anunțate și lansările edițiilor 9.04 pentru servere și pentru netbook (Ubuntu 9.04 Server Edition și Ubuntu 9.04 Netbook Remix - UNR)

Prin amabilitatea domnului Lucian Savluc și Agora Media, anul acesta echipa Ubuntu România va participa la standul dedicat echipelor de software liber din România, organizat în cadrul conferinței eLiberatica 2009.
Conferința va avea loc între 22 și 23 Mai, 2009, în cadul Universității Politehnice din București, iar echipa Ubuntu România va oferii CD-uri, autocolante și pix-uri Ubuntu.
Îi mulțumim lui Alex Eftimie pentru organizarea acestui eveniment.
Vă așteptăm să intrați în contact cu noi. Puteți afla mai multe despre eveniment vizitând pagina dedicată.

În 23 aprilie 2009, ora 18 la localul Perla (malul Mureșului) grupul utilizatorulor de linux din Arad (ArLUG) organizează o întâlnire cu ocazia lansării Ubuntu 9.04 Jaunty Jackalope. La eveniment vor participa membrii ArLUG, iar toți cei interesați de linux, începători sau versați, sunt așteptați.

Suntem bucuroși să anunță detalii despre lansare Ubuntu 9.04 la Chișinău, Republica Moldova.
În data de 2 Mai 2009, va avea loc în cadrul Universității Tehnice a Moldovei, Blocul de studii nr 2, str 31 August 1989 nr 78, începând cu orele 12.00, evenimentul de lansare Ubuntu 9.04.
Pentru mai multe detalii consultați pagina oficială: party.ubuntumd.org

În data de 25 Aprilie 2009, Târgu Mureș dă startul seriei de lansări Ubuntu 9.04 în România.
Evenimenta va avea loc începând cu ora 11 în incinta Restaurantului Asteri, Targu Mures, Strada Postei, Nr.1,
Evenimetul va cuprinde o serie de prezentări scurte despre divese aspecte legate de software-ul liber precum și discuții libere.
Intrare este liberă!
Pentru mai multe detalii vă rugăm să consultați pagina dedicată evenimentului.
În această săptămână a fost lansat mediul desktop GNOME 2.26. Împreună cu acesta a fost lansată și suita de utilitare pentru dezvoltatori Gtk 2.16.
Au fost introduse multe îmbunătățiri în această nouă versiune GNOME 2.26, pregătindu-se terenul pentru GNOME 3.0.
Cursul de dezvoltare liberă este un curs/laborator alternativ pentru studenţii Facultății de Automatică şi Calculatoare din UPB despre dezvoltarea de free software, despre unelte utile şi despre ce înseamnă o comunitate open source.
Fiind primul an în care are loc cursul, vor participa aproximativ 15-20 persoane şi acesta va avea două componente:

Odată cu înghețarea pachetelor pentru Ubuntu 9.04 Jaunty Jackalope, s-a stabilit și numele următoarei versiuni Ubuntu: Karmic Koala. Aceasta va fi lansată în luna octombrie a acestui an.
Puteți citi mai multe informații în anunțul oficial.