Lansare Ubuntu 10.04 LTS

Ubuntu 10.04 LTS Desktop Edition aduce cu sine asistență pentru o perioadă de trei ani, un magazin online de muzică, o nouă prezentare și integrarea rețelelor de socializare

Versiunea cu asistență pe termen lung (LTS) a cunoscutului sistem de operare pentru calculatoare tip desktop și laptop este disponibilă începând cu 29 aprilie.

LONDRA, 27 aprilie, 2010: Canonical anunță astăzi apropiata lansare a sistemului de operare Ubuntu, versiunea 10.04 LTS Desktop Edition, cea mai nouă versiune a tot mai cunoscutei distribuții Linux, care include trei ani de asistență prin actualizări de securitate și de întreținere. Va fi disponibilă pentru descărcare gratuit, începând de joi, 29 aprilie și va putea fi găsită preinstalată pe mai multe tipuri de calculatoare ale mai multor producători din vara lui 2010.

Ediția Desktop Ubuntu 10.04 LTS va pune la dispoziție o înfățișare nouă, un timp de pornire mai mic, va integra rețele de socializare precum și magazinul online de muzică Ubuntu One Music Store.

„Ubuntu 10.04 LTS impune noi standarde în percepția desktopului Linux și va aduce, cu siguranță, o nouă categorie de utilizatori în lumea Ubuntu,” a spus Jane Silber, CEO, Canonical. „Schimbări cum ar fi noua prezentare și interacțiunea cu utilizatorul, precum și includerea magazinului de muzică, adăugate ca încununare a eforturilor noastre continue de a face posibilă o experiență intuitivă și atractivă pentru utilizatorii noi și existenți — sunt elemente de legătură cu dorința de a deveni un competitor important în domeniu, dorință a comunității, a partenerilor și a utilizatorilor noștri. De asemenea, asistența pe termen lung face ca Ubuntu 10.04 LTS să fie foarte atractivă și pentru mediul corporatist IT.”

Nou în 10.04 LTS:

  • Viteza de pornire: Sensibil mai rapidă, pe aproape orice tip de calculator și super-rapidă pe sistemele bazate pe SSD precum netbook-urile, ceea ce înseamnă că utilizatorii pot lansa imediat un navigator internet pentru acces la web.
  • Socializare imediată: Noul meniu 'utilizator' din Ubuntu 10.04 LTS consolidează procesul de accesare și actualizare a rețelelor de socializare, incluzând Facebook, Digg, Twitter și Identi.ca. Meniul integrează, de asemenea, canale pentru mesageria în timp real, astfel încât utilizatorii pot discuta cu prietenii sau colegii pe Google Talk, MSN, IRC, practic în orice rețea.
  • Ubuntu One: Integrarea îmbunătățită a serviciului online cu desktopul înseamnă că fișierele și dosarele pot fi partajate și salvate mai ușor în sistemul cloud computing. A fost adăugată partajarea semnelor de carte și a contactelor, mărindu-se astfel independența utilizatorului față de calculatorul personal.
  • Ubuntu One Music Store: Prin intermediul playerului muzical implicit aveți la dispoziție muzică de la cele mai mari nume și formații. Cumpărați melodii, păstrați-le în Ubuntu One și bucurați-vă de muzică liberă de DRM dintr-un sigur loc, pe cât de multe calculatoare și dispozitive.
  • Ubuntu Software Centre 2.0: O modalitate ușoară de a găsi programe noi și de a avea controlul asupra acestora, prezentată printr-o interfață nouă, atrăgătoare. Utilizatorii pot accesa programe furnizate de Ubuntu, de partenerii Canonical sau de dezvoltatorii care utilizează serviciul Canonical de găzduire pentru arhive de programe personale, Launchpad Personal Package Archive (PPA).
  • Ubuntu 10.04 Netbook Edition (UNE): Pe lângă beneficiile aduse de îmbunătățirile din Ediția desktop, utilizatorii de netbook-uri vor observa viteze de pornire chiar mai mari pe dispozitivele bazate pe medii de stocare SSD, viteze mai mari pentru funcțiile de suspendare și revenire din suspendare, care vor extinde durata de viață a bateriei – și o interfață revoluționară destinată acestor ecrane mici.

Disponibilitate

Ubuntu 10.04 LTS Desktop Edition și Ubuntu 10.04 Netbook Edition sunt în întregime gratuite și vor fi disponibile publicului pentru descărcare la http://www.ubuntu.com începând cu joi, 29 aprilie 2010.

La această dată utilizatorii pot actualiza direct la Ubuntu 10.04 LTS de la versiunea anterioară Ubuntu 8.04 LTS precum și de la versiunea Ubuntu 9.10 lansată în octombrie 2009.

Legături utile:

  • Ubuntu One oferă 2 GB spațiu de stocare gratis și 50 GB pentru o taxă de 10$ pe lună. Consultați pagina http://one.ubuntu.com
  • Ubuntu One Music Store poate fi accesat prin playerul muzical Rhythmbox.
  • Canonical asigură asistență contra cost pentru utilizatorii de desktopuri și notebook-uri pentru prețuri care pleacă de la 55$ pe an. Informații la http://www.ubuntu.com/support/services

Despre Canonical

Canonical furnizează asistență și servicii profesionale online pentru partenerii și clienții Ubuntu din toată lumea. Fiind compania care se află în spatele proiectului Ubuntu, Canonical se dedică dezvoltării Ubuntu și acordării de asistență pentru acest sistem de operare cu sursă deschisă – dintotdeauna popular, aflat în continuă evoluție. Ea dorește să se asigure că Ubuntu este disponibil pentru toate organizațiile și pentru toți indivizii, ca soluție pentru servere, desktopuri, laptopuri și netbook-uri.

Canonical încheie parteneriate cu producătorii de calculatoare pentru certificarea Ubuntu, pentru servicii de asigurarea migrării, introducerii, acordării de asistență și instruire mediului de afaceri și oferă servicii online direct utilizatorilor individuali. De asemenea, Canonical furnizează și întreține utilitare pentru dezvoltare, cu sursă deschisă, pentru colaborare, pentru a se asigura că organizațiile și indivizii pot participa pe deplin în inovarea din interiorul comunității sursei deschise. Pentru mai multe informații vă invităm să vizitați www.canonical.com.

Bookmark the permalink.